Iasi Evanghelic

(extras din Fila de Filo)

”s-au luat dupa lucuri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic” (2 Împ. 17:15)

M-a frapat acest verset şi modul direct al lui Dumnezeu de a o spune. Consider că a primi acest verdict din partea lui Dumnezeu e ceva tragic; ca şi creaţie ieşită din mâinile lui Dumnezeu şi destinată să umble şi să locuiască cu Dumnezeu, să ajungi nimic (de nimic), nu poate fi decât tragic.

Umblarea după lucrurile de nimic… interesantă formulare. Întrebarea e: care sunt lucrurile de nimic la care se referă Dumnezeu. Versetul începe: “Şi ei au lepădat Legile Lui şi legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor şi mărturiile pe care li le dăduse…” Lepădarea acestor trei lucruri - Legile Lui (citirea şi cunoaşterea Cuvântului Lui), Legământul pe care l-am încheiat fiecare dintre noi cu El şi aducerile aminte a tot ce a făcut El în viaţa noastră, a lucrărilor Lui cu privire la noi atrag dupa ele verdictul lui Dumnezeu: “şi ei înşişi n-au fost decât nimic”.

Ce este interesant e că, după ce se întâmplă această lepădare progresivă, şi poporul ajunge nimic - de nimic - tot ce le rămâne e să imite ce văd  in jur: “şi au urmat popoarele în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia dupa ele”.

Lepădând Cuvântul Domnului, Legământul cu El şi mărturiile lăsate în viaţa noastră, începem să imităm “popoarele” şi adoptam în relaţiile noastre ce vedem în jur, în familia şi afacerile noastre, în slujbă, educaţie, studii, etc Datorită faptului că Îl lepădăm pe Domnul nu mai putem să ne impunem şi “popoarele” dictează norma. În confruntarea cu noi înşine realizăm căă nu mai avem putere, că suntem “schimbători”; nu mai contează că nu ne ţinem de cuvânt, că zicem una şi alta facem, căci oricum nu avem putere. Nu mai suntem “morali” nici măcar după standardul “popoarelor”, pentru că, spre deosebire de ele, noi ne-am trădat idealurile.

Există un paradox interesant: când  poporul lui Dumnezeu părăsea pe Domnul, ajungea mai rău decât celelalte popoare:  2 Împăraţi 21:9 “Dar ei n-au ascultat;(..) şi au făcut mai mult rău decât popoarele pe care Domnul le distrusese dinaintea fiilor lui Israel”

Versetul 11 spune despre Manase, regele lui Iuda, că a făcut mai rău decât tot ce făcusera înaintea lui amoriţii. E foarte interesant de văzut că în momentul când poporul Îl leapădă pe Domnul, ei adoptă nu doar un alt dumnezeu, ci pe toţi dumnezeii popoarelor din jur, ca şi cum golirea lor de Dumnezeu îi face să soarbă cu nesaţ din tot răul din jur. Cartea 1 şi 2 Împăraţi prezintă amănunţit idolii care i-au adoptat ei în locul lui Dumnezeu, astfel aveau drept dumnezei pe: Astarteea- zeiţa sidonienilor, Chemos-dumnezeul Moabului, Molcom- dumnezeul fiilor lui Amon (1 Împăraţi 11:33), Asera (imagine de lemn a Astarteei feniciene), Baal, Moloh, întreaga oştire a cerurilor.

Ca alternativa la “a ajunge nimic”, Dumnezeu îi spune lui Solomon: “Dacă vei umbla după Legile Mele, dacă vei împlini orânduirile Mele(..), voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi nu voi părăsi pe poporul Meu Israel” 1 Împ 6:13.

“Si tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău David, cu inima întreagă şi cu curăţie, (..) atunci voi stabili pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel”  1 Împăraţi 9:4,5

Dumnezeu se oferă să vină să locuiască împreună cu cei care umblă după Legile Lui, şi tot El ia iniţiative de a le face un nume, cum I-a făcut lui David, celor care au “o inimă întreagă” pentru El şi umblă în curăţie.
Un exemplu de umblare în curăţie în cartea Împăraţi este împăratul Iosia. 2 Împăraţi 23:25 “Înainte de Iosia n-a fost nici un împărat ca el care să se intoarca la Domnul din toată inima şi din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise, nici după el, nu s-a ridicat nici unul ca el”. E impresionantă întoarcerea lui Iosia (care începe tot cu Legea Domnului, iar apoi cu intrarea lui în legământ cu Dumnezeu-2 Împăraţi 23:3) şi ea e dovedită prin curăţarea ţării de idoli.

Împăratul porunceşte preoţilor să scoată din Templul Domnului toate vasele care erau pentru Baal şi Asera şi pentru toată oştirea cerurilor, şi le arde; izgoneşte preoţii idolatri şi împreună cu ei pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, planetelor şi întregii oştiri a cerurilor. A dărâmat casele homosexualilor care erau în  casa Domnului şi unde femeile împleteau corturi pentru Asera.

A îndepărtat de la intrarea casei Domnului caii care erau închinaţi soarelui şi a ars în foc carele soarelui; a îndepărtat altare şi înălţimi care erau de pe vremea imparatului Ahaz, Manase, Ieroboam şi Solomon(!). “a stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii şi toate urâciunile care se vedeau în ţara lui Iuda şi în Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii, scrise în cartea pe care preotul Hilchia o găsise în casa Domnului. (2 Împăraţi 23:24)

Abia după o asemenea curăţire a ţării, împăratul porunceşte poporului: “Sărbătoriţi Paştele pentru Domnul Dumnezeul vostru cum este scris în această carte a legământului” sş probabil ca răspuns la aceasta vine şi replica din versetul 22  “Paşte ca acestea nu se sărbătoriseră din zilele judecătorilor care judecau pe Israel şi în tot timpul împăraţilor lui Israel şi împăraţilor lui Iuda”

Se pare că nu se poate prinde adevărata semnificaţie a Paştelui dacă nu trecem prin etapa de curăţire. Fiecare îşi cunoaşte inima, “dorurile” ei păgâne şi pornirile-i idolatre. Să începem de acolo de unde ne-am lepădat: de la Legea (Cuvântul) Domnului, Legământul cu El şi aducerea aminte a lucrărilor Lui în viaţa noastră. La împăratul Iosia restaurarea a început prin Legea Domnului, care l-a condus la întoarcerea lui şi curăţarea ţării de idoli.

Putem opta azi între a merge după lucrurile de nimic şi a ajunge noi înşine nimic şi a ne întoarce la Cuvântul Lui, să reînnoim legământul cu El şi să ne reamintim cum a lucrat El în vieţile noastre. ACEST PAŞTE POATE FACE DIFERENŢA!

AL

(extras din Fila de Filo a bisericii Filocalia)